UVT Liberty Marathon 2018

UVT Liberty Marathon, o competiție pentru pasionații de alergare

Dacă ești un pasionat al alergărilor în aer liber și participi din când în când la câte un maraton, cu siguranță ai auzit de UVT Liberty Marathon. Un proiect organizat de Universitatea de Vest Timișoara, Liberty Marathon este o competiție ce promovează mișcarea, sportul și stilul de viață sănătos. Desfășurat în Timișoara, dar cu participanți din 11 țări, competiția a reușit să aducă peste 1200 de maratoniști, pasionați ai competițiilor în aer liber de toate vârstele.

O competiție imposibilă

Inițial, am privit obiectivele evenimentului ca fiind într-adevăr imposibile având în vedere timpul scurt de până în eveniment. Ambițioasă și optimistă, Universitatea de Vest și-a propus să aducă peste 1000 de participanți la prima ediție a evenimentului. L-am considera un challenge imposibil, puțin prea ambițios având în vedere istoricul competițiilor de acest gen desfășurate până în acel moment în Timișoara. Dar ne plac provocările, optimismul molipsitor al oamenilor și am decis să începem alergarea către imposibil.

“O extraordinară plăcere a vieții este să faci ceea ce oamenii îți spun că nu poți face” (Walter Bagehot)

Idei crețe și soluții creative

Fiind vorba de o provocare, aveam nevoie de idei crețe și soluții creative pentru a putea ieși din tipar. Arhh, bine că de astea nu ducem lipsă. 1-2 brainstorming-uri, un pahar de vin la masa de prânz și uite cum ideile apar, rând pe rând.

#30wanted

Campania prin care am dat în urmărire generală 30 de perechi de încălțăminte. Toată țara a alergat după aceste 30 de perechi. Cei care reușeau să-i aducă la noi întregi și nevătămați primeau drept recompensă un bilet gratuit de participare la oricare dintre cele 4 probe ale competiției. Cu perechile capturate am realizat creative afișe de promovare a evenimentului, distribuite în majoritatea facultăților din cadrul Universității de Vest din Timișoara.

PS: Legenda spune că 2-3 perechi de încălțăminte încă aleargă libere. Eh, le capturăm noi până la ediția următoare.

#AlergLiber – pentru că suntem fani Facebook login

#UVTLiberty te premiază

Cum e să ieși la alergat și să rămâi fără baterie la telefon fix când a început piesa preferată? Sau mai rău, cum e să ieși la alergat și să nu ai la ce să asculți muzică? Noi ne-am pus în pielea fiecăruia și ne-am dat seama că alergatul fără gadget-ul preferat nu are același farmec. Un pic aici, un pic acolo și am strecurat 15 gadget-uri din vitrina sponsorilor noștri dragi pentru un concurs pe Facebook. Uite așa, am acordat 15 premii prietenilor noștri alergători din Suceava, București, Cluj, Timișoara.

#OSUTă de metri pentru un gadget

Și noi am fost studenți și știm că pregătirea pe ultima sută de metri e un sport practicat în sesiuni. Alături de OSUT, o organizație de studenți energici și entuziaști, am organizat concursul #OSUTă de metri pentru un gadget. În cadrul concursului studenții au participat la două probe de alergare, iar câștigătorii au fost premiați cu gadget-uri în valoare de peste 2.000 de lei.

Stickere

Marcaje pentru alergători

Pentru a contribui și noi la pregătirea participanților, ne-am gândit că marcajele pietonale ar fi un reper bun pentru antrenamentele lor. Și cum lucrurile frumoase nu se fac singure, am lucrat cot la cot cu studenții noștri dragi din OSUT. În felul acesta, am realizat 5 trasee de 1 km fiecare în 5 locații diferite, acolo unde știm că alergătorii se antrenează asiduu pentru participarea la maraton. Cu tuburile de vopsea și stencil-urile în mână, am luat Timișoara la pas, marcând din 100 în 100 de metri fiecare traseu de alergare. Rezultatul? 5 trasee marcate pe asfalt, astfel ca alergătorii să știe exact care este distanța parcursă, cât mai au pentru a-și duce la bun sfârșit antrenamentul și o mulțime de alei pietonale colorate. 😀

Bannere mobile

Fiind vorba de o competiție de alergare, am considerat că bannerele de promovare offline au nevoie de o componentă dinamică. Montat pe un suport din balamale, cu print realizat pe ambele laturi și un logo energic. Toate acestea adunate au dat naștere la un concept interesant de bannere, pe care le-am numit sugestiv mobile.

 

Videoclipuri de promovare

Campanii de Facebook & Instagram ads

Principalele canale de social media cu ajutorul cărora am interacționat cu alergătorii au fost Facebook și Instagram. Targetare pe bază de interese, istoric evenimente din aceeași nișă, pe bază de concurență și parteneri. Retargetarea a jucat și ea un rol foarte important având focus pe audiența de pe website, persoanele ce au interacționat cu ad-urile și postările paginii, audiența ce a vizitat evenimentul de pe facebook și multe altele. Rezultatul? Peste 1200 de înscriși din 11 țări, o comunitate de sportivi și multe review-uri frumoase.

Social Media Management

Cu un buget modest, design grafic la discreție și muuult customer care, am reușit să dăm startul unei comunități de peste 2.000 de oameni. Atleți de performanță, maratoniști de toate vârstele și adepți ai sportului în aer liber, împreună au pus bazele primei ediții a competiției UVT Liberty Marathon.

Big like vouă!

Ne vedem în 2019! 😉