Blog | povești de marketing |

Business Focus – Timișoara

Energie, informații, conferințe, workshops, speakeri, dar dincolo de toate, oameni. Dacă ar fi să rezum într-o singură frază, aș spune că Business Focus a fost cu și despre oameni.

Într-o perioadă în care urmărim mereu anumite scopuri și muncim din greu pentru ele, e nevoie să ne oprim pentru o clipă. Să ne ocupăm de noi. Dincolo de informațiile foarte folositoare, s-a pus accentul pe modul în care le gestionăm și ne organizăm, astfel încât, at the end of the day, să fim cu adevărat fericiți.

Business Focus Timișoara 2019

Ceea ce a adus nou acest an a fost evaluarea în timp real a speakerilor și afișarea instant a rezultatelor. Un alt aspect pozitiv la Business Focus a fost faptul că speakerii aveau un timp alocat și erau informați constant cu privire la acesta. Astfel, fiecare moment a fost concis, clar, plin de informații utile. În plus, te-a lăsat cu acel sentiment de mai vreau.

Prima sesiune la care am participat, cea de dezvoltare personală, a avut în centrul său atât teoretic, cât și practic antrenament în comunicare. S-a încheiat cu o remarcă, foarte faină, venit din partea lui Călin Iepure. El spune cam așa: “Cea mai importantă persoană din viața ta ești tu.”

Conferințe Business Focus

Prima conferință și cea de a doua din cadrul Business Focus, “Impactul tehnologiei și a inovației asupra afacerilor”, respectiv “Trenduri care impactează mediul economic”, ne-au adus în față douăzeci și doi de speakeri. Unul și unul, aș spune eu. Fiecare a venit cu acel ceva al său și cu un sfat foarte fain de luat cu tine mai departe. Un sfat trecut prin filtrul tău și interpretat și aplicat pe situația ta, așa cum ne-a spus Ovidiu Toader. Mi-a plăcut mult abordarea sa și modul în care ne-a recomandat să preluăm informațiile. Nu scrii ceea ce spun alții, notezi ceea ce poți aplica tu din ceea ce spun alții. Iar ceea ce e cel mai important, îți dai deadline. Așa că toți am fost provocați ca timp de un minut să punem în practică recomandarea sa.

Business Focus

Așa am și făcut. Eu am notat “Să scormonesc bine aurul din mine până în decembrie 2019.” Ideea am preluat-o de la Natanael Costea și am decis să o aplic în perioada următoare. Natanael este un alt speaker care mi-a plăcut foarte mult datorită sincerității, curajului și capacității sale de a privi lucrurile profund. El spune că ești fericit atunci când creezi. Ești împlinit când te implici în comunitate. Iar atunci când ești owner-ul unui business simți că te remarci și lași ceva în urma ta.

Dacian Palladi a venit cu două idei pe cât de simple, pe atât de complicate. Ne-a recomandat să ne întrebăm de ce facem ceea ce facem, iar mai apoi să bugetăm ceea ce facem. A vorbit despre momentele acelea pe care tu le ai cu tine. Despre modul în care tu te raportezi la tine. “Dacă te doare inima, te doare, nu conteaza ce faci în acel moment.”

Cum ne afectează tehnologia

S-a vorbit mult și despre tehnologie. De aici și legătura cu latura personală și cu modul în care noi ne raportăm la propria persoană. Bianca Grip ne-a povestit despre joburile viitorului și cum dincolo de roboței, mereu va fi un om care să verifice ceea ce se întâmplă, care să știe și să înțeleagă ceea ce e în spate. Cum s-ar spune, viitorul e al celor care au strategia și viziune. Nu e al celor care doar execută excepțional anumite task-uri.

Mihaela Mureșanu ne-a povestit despre soft și hard skills. Despre nevoia de a găsi echilibrul perfect între cele două. Tedy Necula ne-a vorbit despre experiența oferită de brand și despre emoție. Ne-a demonstrat, încă o dată, că oamenii nu își amintesc ce le-ai spus. Ei își amintesc felul în care i-ai făcut să se simtă.

Silviu Hotăran ne-a spus că “problemele nu îmbătrânesc frumos” și că amânarea nu e soluție. Așa cum bine știm că speranța nu e o strategie, corect? Ne-a încurajat să adresăm inconfortabilul, să nu ne ferim de feedback. Să nu ne simțim vinovați pentru feedback-ul constructiv pe care îl oferim. Vrem să fim mai buni, noi și cei din jur, așa că trebuie să creștem împreună și să acceptăm recomandările. Ar trebui nu e egal cu este. Așa că e nevoie să trecem la acțiune. Să ne asumăm consecințele atunci când vrem ca lucrurile să meargă bine.

Business Focus

Roxana Grămadă e copywriter de conversie și ne-a vorbit cu cuvinte potrivite, dar zâmbetul a fost cel care ne-a cucerit pe toți. Simplitate, sinceritate și o listă de tool-uri extrem de folositoare pe care eu cu siguranță le voi testa. Iris Gologan ne-a vorbit cu și despre date. Ceea ce mi-a rămas în minte e că acum, conform studiilor, pentru prima dată în istorie politica are mai multă credibilitate decât presa. Neașteptat, nu? Cam aceasta a fost și reacția din sală.

Marketing Digital

Workshop-ul de “Marketing Digital” ne-a adus în față patru speakeri care au vorbit despre conversii și despre cum mediul digital te ajută atât să vinzi direct (e-commerce), cât și să îți crești vizibilitatea ca brand. Bianca Grip ne-a povestit din propria sa experiență din agenție și a adus în atenție faptul că rețeta perfectă pentru un client nu e potrivită și pentru un altul. La fel cum poate strategia din această lună nu funcționează în următoarea lună pe același client. Acestea sunt provocările, dar și frumusețea din online. Nu te poți plictisi niciodată. Eu personal nu am înțeles la început acel status de “complicated relationship” din Facebook. Ei bine, de când am făcut cunoștință mai bine cu Facebook și lumea e-commerce am înțeles perfect ce voia să spună. E frumoasă relația noastră, dar e așa complicată câteodată.

Vânzări și clienți fericiți

Workshop-ul de “Vânzări în era digitală” a venit cu discuții hands-on, cu și despre sales. Adrian Cioroianu ne-a arătat cum se scrie un email convingător. Cum trebuie să fii atunci când vrei să ai un client fericit, nu plictisit de lungile tale email-uri. Eusebiu Burcaș ne-a povestit despre cum a făcut el lucrurile să meargă. Despre cum oamenii de astăzi știu multe, dar sunt prea comozi pentru a le aplica. Așa că au nevoie de un impuls, sau poate chiar de două.

Business Focus

Ascultăm, înțelegem, aplicăm

Dincolo de toate informațiile, de toți oamenii frumoși pe care i-am întâlnit și de experiența în sine, rămân cu un gând pe care aș vrea să-l împărtășesc: “At the end of the the day it’s about you, the perfectly imperfect you.” Dar cu acest tu vei trăi toată viața. Așa că investește în tine. Investește în ceea ce iubești și în ceea ce la finalul zilei îți aduce zâmbetul pe buze.

Comentarii