Blog | povești de marketing |

Tendințe design cu Tips & Tricks pentru 2017

Ne era tare dor de-un articol despre design. Iar dacă tot suntem la începutul anului, hai să discutăm despre trendurile din 2017 și tendințe design-related. Așadar, am structurat articolul din graphic design, web design, logo design și tendințe design. Un pic din fiecare, să ne pice bine și să nu ne pierdem în detalii.

Design grafic, tips & tricks și tendințe design

Nu începem chiar cu un trend, ci venim cu o sinteză de “tips & tricks cool” din acest sezon. Sunt combinații utile care pot să ne ajute sau să ne inspire în perioada asta. Mai noi, mai vechi, dar încă valabile.

  • Textul mare și bolduit îl putem folosi cu imagini impresionante sau cu blocuri de culori solide și vibrante.
  • Fonturile handwritten merg de minune cu fonturi cu sau fără serife și în lunile următoare.
  • Combinația dintre illustrații și fotografii e tot mai folosită.

 

tendințe design

Culoare, culoare și iar culoare

Cum spuneam, blocurile de culori puternice ne vor atrage atenția în 2017. Dar asta nu e tot. Gradientele în două tonuri vibrante, cu treceri subtile sau chiar abrupte, ne vor face ecranele mai vesele. Și fotografiile vor fi supuse saturațiilor puternice, iar nuanțele vor fi cât se poate de vii.

Edit Post ‹ EBIG — WordPress

Logo design responsive, cu aromă de Gestalt

Așa cum ne jucăm cu formele care alcătuiesc logo-ul, la fel ne putem juca și cu spațiul dintre forme. Nu intrăm în filozofia principiilor Gestalt, fiindcă e suficient să observăm creșterea trend-ului din ultima jumătate de an.

tendințe design

Genul acesta de logo-uri sunt memorabile tocmai pentru momentul “aha”, când descoperim semnificația ascunsă. 😉

Slice and Dice/Felii

Asemănător cu modul în care sunt studiate micro-organisme pe lamele în laborator, putem “felia” cu atenție elementele grafice. Dacă încep să plângă, le lăsăm în pace, dar dacă le priește, e o direcție care merită explorată.

tendințe design

Responsive Logos

Mai mult funcțional decât stilistic, avem și un trend care subliniază că e tot mai important ca împreună cu site-ul, să facem și logo-ul să se comporte foarte bine pe orice device. O soluție se poate găsi ori din stadiul de creație, ori împreună cu realizarea website-ului brandului.

tendințe design

Content și usability în web design

Suntem în momentul în care vorbim despre chatbots, inteligență artificială și experiențe VR introduse sau simulate în site-uri și aplicații. Noi, însă, vorbim despre un trend aparent nu la fel de impresionant, dar care probabil va fi de durată. E vorba de accentul pus pe conținut.

tendințe design tendințe design

Site-urile pline de bannere, butoane sau link-uri nu mai sunt de actualitate. Tot ce va abate atenția de la focusul principal, adică conținutul site-ului, va putea fi înlăturat fără nicio remușcare.

Ca o continuare a acestui trend vom avea meniuri cât mai scurte și simplificate. Scopul e de a ajuta utilizatorul să ajungă rapid la conținut și de a pune informația pe primul loc.

Și dacă tot am început subiectul conținutului dedicat utilizatorilor, trebuie să spunem că landing page-ul va fi tot mai important. E o discuție mai veche, dar accentul pus pe informații relevante va aduce un declin al content-ului general pe homepage. Ba, mai mult, va crește și aprecierea conținutului dedicat de pe landing page. Desigur, asta îi avantajează atât pe utilizatorii interesați de produse și informații, cât și pe proprietarii doritori de conversii.

Da, da, știm că trend-urile nu sunt esențiale pentru design. Trebuie să recunoaștem însă că sunt un subiect interesant de conversație și ne fac uneori să avem idei semi-sclipitoare. Un 2017 inspirat în continuare!

 

Vrei să atragi privirile?

Email*

Website

Detalii proiect

Buget proiect (în Euro)*

Comentarii

comentarii