Grădinița lui Goghiță

Primii pași din viață

Mămici, tătici și bunici caută mereu tot ce e mai bun pentru pitici. La Grădinița lui Goghiță, educația impecabilă e un standard respectat în fiecare zi. Totuși, cu ce e atât de aparte grădinița noastră? Ei, bine, înțelege si sprijină perfect nevoile copiilor și ale părinților.

Cele 14 camere video îi ajută să-și aline dorul de pitic. E dotată cu sală și profesor de sport, loc de joacă în curtea mare, mare, psiholog ce consiliază atât părinții, cât și copiii, nutriționist care pregătește meniul culinar al celor mici, păpică asezonată cu dragoste, frigidere și culoare separate pentru veselă și mâncare. Nici nu știm dacă putem să le enumerăm pe toate fără să ne pierdem în detalii. Dar sigur îți poți imagina. E universul copilului tău.

Primii pași în piață

Țară, țară, vrem ostași! Aflat la început de drum și cu multe curiozități, Goghiță căuta răspunsuri și soluții, înarmat cu autorizație de funcționare de la Ministerul Educației, personal super calificat și brațele deschise pentru copii. Ce să facă? Povestea abia a început și are nevoie de pitici gălăgioși, care să-i dea viață.

Așa a ajuns la noi, copii în costum de consultanți de marketing. Ne-au surprins mâncând pe pâine voie bună și idei. Am discutat despre PPC, monitorizare SEO și Google Analytics, analiza concurenței și comunicare pofticioasă în Social Media. Am conturat povești și-am “colorat” materiale grafice. Strategia? Suntem mici, pitici, vrem să ne facem voinici!

Analiza concurenței

Altfel zis, așa se începe cu dreptul. 🙂 De-a bușilea, am pornit de la un research pe Internet și am ajuns până la “clientul misterios” și apeluri la toți părinții pe care îi știm, să ne povestească și de grădinițele la care sunt înscriși piticii lor. Nici măcar Goghiță nu a scăpat de noi.  Am fost “sub acoperire” să vedem cum se “joacă” cu noi dacă nu ne cunoaște. 🙂 Rezultatul? Informații prețioase despre 22 de concurenți principali, transpuse în hărți perceptuale pentru o analiză corectă și relevantă.

goghita_harti_perceptuale (2)

Branding și design

Știm foarte bine că în orice poziție te-ai afla pe piață, campaniile de branding nu trebuie să lipsească. Așa că am făcut și bannere mari-mari, cât o grădiniță, tricouri, campanii de sampling în mall și măști frumoase pe post de flyer. Prichindeii să se bucure de ele, iar părinții să facă cunoștință cu Goghiță. 🙂

colaj goghita
masca_fata_2-01

masca_spate_2-01

Copywriting, bun și pentru SEO

Am început cu inima site-ului, conținutul. Bineînțeles, după un tur al grădiniței, să vedem cu ochii noștri minunăția. Am scris texte frumoase, am dat la țintă cu mesajul, PPC și SEO, să înțeleagă toată lumea, dom’le, cât e de fain la Grădinița lui Goghiță.

După, a fost floare la ureche. 🙂 Întreținerea site-ului, anunțarea evenimentelor și a noutăților, articole sub formă de povești și poze cu prichindeii în plină activitate. Un deliciu!

colaj_copy_goghita2 colaj_copy_goghita1

PPC

Ne-am rezumat la campanii în rețeaua de căutare Google AdWords. Nu vrem să risipim resursele clientului. Fie că au fost pentru dispozitivele mobile sau laptopuri, targetarea și cuvintele cheie s-au înțeles perfect. Le-am optimizat și modificat, iar rezultatele s-au văzut cel mai bine în buzunarul clientului.

adwords-goghita

Social Media Marketing

Când vine vorba de Social Media, nu rămâne loc de îndoială. Trebuie să fii acolo, trebuie să te implici. Să comunici și să răspunzi la întrebări. Să o faci cu drag și cu profesionalism. Am pregătit Facebook Ads și postări promovate. Așa a ieșit un mix bine condimentat, cu bun gust. I-am făcut curioși, iar întrebările nu au întârziat să apară. Noroc că noi avem multe răspunsuri și soluții. 🙂

colaj_social_media